Ludovic Orban, președintele PNL, a declarat, joi, într-o conferință de presă, la Craiova, că PSD „s-a făcut încă o dată de râs” cu propunerile pentru portofoliile remaniate, mai ales în privința celui de la Justiție.
„Tudorel Toader cu Nicolicea (la Ministerul Justiției – n.r.) e ca și cum l-ai schimba pe Dragnea cu ta-su`”, a spus Orban.
Liderul PNL a mai spus că Eugen Nicolicea va ajunge ministru al Justiției „când o face plopul mere și răchita micșunele”.
„E clar că Dragnea a ajuns la un asemenea nivel de disperare să scape de pușcărie încât și-a găsit singurul inconștient care este dispus să inițieze ordonanța privind aministia și grațierea. Dar vreau să îi liniștesc pe români și să le spun că era vorba aia cu când o face plopul mere și răchita micșunele. O să ajungă Nicolicea ministrul Justiției când o face plopul mere și răchita micșunele”.
Deputatul Eugen Nicolicea este propunerea la ministerul Justiție în locul lui Tudorel Toader, după ce PSD a decis să îi retragă sprijinul politic.